La multi ani de Sfantul Stefan - 27 decembrie

Urari de La Multi Ani de ziua de 27 decembrie.

Aceasta minunata zi de iarna, in care toti fulgii de zapada se revarsa asupra intregului pamant vestesc cea de-a treia zi de Craciun dar totodata si sarbatoarea Sfantului Stefan.

Măritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), pe care poporul l-a numit şi „cinstit”, bun, mare şi sfânt.Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi, „mare”, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucât prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători, „Sfânt”, pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cât şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea credincioşilor.

Mesaje de Sfantul Stefan

Sper ca sarbatoarea Sfantului Stefan sa fie semnalul unui nou inceput, sa ai parte de un drum presarat cu bucurii, impliniri, sanatate, fericire si succes!


De ziua ce-ti surade-n prag
Si-i porti frumosul nume 
Eu iti doresc tot ce-i mai drag
Si mai frumos pe lume!
La multi ani Stefane!


Toate gandurile mele sunt la tine Stefane! Iti doresc sa ai o zi superba si sa fii inconjurata doar de iubire! La Multi Ani!


Iti urez sa ai o zi a numelui la fel de luminoasa precum aripile unui fluture, la fel de fericita precum cantecul ciocarliei si la fel de frumoasa precum o gradina plina cu flori!


Astazi, fiind o zi frumoasa,
Cunoscand ca-i ziua ta,
In parfumul diminetii,
Tin a te felicita.
Astazi, ziua fericirii
Pentru tine a sosit,
Iti doresc sa ai in viata
Numai drumul aurit,
Flori frumoase, fericire,
Sa rasara-n calea ta.
Iar acum te rog primeste, La Multi Ani
Din partea mea!


Mai jos am incarcat sa prezentam toate diminutivele si derivatele cuvintului Stefan : Stefana, Stefanut, Stefanela, Stefanita, Stefanica, Stefanos, Stefania, Stefanida, Stefanel, Stef, Steflea, Fanica, Fanel, Fane, Fanache, Fana

0 comments:

Trimiteți un comentariu

123